Social

Zona Polovragi, tot mai căutată: terenurile se vând la preț „de oraș”

Gorjenii se arată tot mai interesați de case și terenuri situate la țară! Pentru a-i atrage în comunele lor, primarii fac tot posibilul să le ofere facilitățile edilitare care să le facă viața confortabilă. Astfel, administrațiile locale accesează fonduri pentru a asfalta și a extinde rețelele de apă, canalizare sau iluminat public.

 

În comuna Polovragi, de exemplu, prețul terenurilor a ajuns și la 30 de euro pe metrul pătrat. Este vorba despre zone care au început să cunoască dezvoltarea turistică și unde reprezentanții primăriei dau asigurări că vor crea cele mai bune condiții din punct de vedere al utilităților. 

„O să depunem un nou proiect pentru eficientizare iluminatului public. De fapt, o să facem o extindere a rețelei în zonele turistice, dar și în zonele în care s-au cumpărat terenuri pe care urmează să se construiască locuințe. Ne dorim să venim în sprijinul cetățenilor care au cumpărat aceste terenuri. Mă refer, mai exact la zona de vest a localității Polovragi, acolo unde foarte mulți oameni, polovrăgeni, dar și străini, și-au cumpărat terenuri și au început să-și amenajeze locuințe sau case de vacanță. Prin urmare, va trebui să le oferim cât mai multe facilități edilitare. Am avut surprinderea să constat că s-a cerut între 10 și 30 de euro pe metrul pătrat. Este un lucru bun și înseamnă că mergem pe un trend ascendent”, a declarat Gheorghe Epure, primarull comunei Polovragi. ”

Vizualizări: 909

Alte articole din Social:

Citește și: