Social
Zi specială pentru localnicii din Cîlnic
Peste 400 de localnici din comuna gorjeană Cîlnic au participat la finele săptămânii trecute la petrecerea organizată de primărie pentru persoanele vârstnice.
“A fost o zi specială pentru mine. Spun că a fost specială pentru că am avut prilejul să mă aflu din nou în mijlocul seniorilor comunei Câlnic, după doi ani de pauză datorată pandemiei. Este deja o tradiție ca, in fiecare an, în luna octombrie, să fie organizată “Ziua vârstnicului” la nivelul comunei Câlnic. Alături ne-au fost domnii senatori Daniel Fenechiu și Ion Iordache, domnul Primar al orașului Rovinari, Robert Dorin Filip, domnul Constantin Dumitrescu, Președintele seniorilor liberali și alți oameni dragi. A fost o zi minunată, o zi petrecută alături de oameni pe care îi respect, îi apreciez și cărora țin să le mulțumesc, încă o dată, pentru faptul că îmi sunt absolut totdeauna aproape și că mă susțin necondiționat. Petrecerea a fost una foarte reușită, toată lumea s-a simțit bine, iar bucuria de a-i aduce împreuna pe vârstnicii din toate satele comunei Calnic a fost una uriașă”, a transmis primarul localității, Dumitru Vulpe.
Acesta speră să poată menține tradiția an de an și să nu mai fie situații de criză sanitară sau de altă natură, care să împiedice organizarea unor astfel de evenimente, pe care toată lumea le așteaptă.