Actualitate
Zeci de salariați ai CEO au și pensie, și salariu
Sunt peste 45 de salariați reangajați de Complexul Energetic Oltenia imediat după ce s-au pensionat.
Compania a confirmat informația în presa locală. Vorbim de specialiști ai companiei, pentru care societatea nu are variante de înlocuire.
Acestora le-au fost făcute contracte pe perioadă determinată, până la finalul anului. În această perioadă, salariații se vor bucura de două venituri, pensie și salariu.
În avantaj este compania, în mod cert, platind ieftin o muncă extrem de grea. Facem referire la faptul că un pensionar va câștiga cât un nou venit, având grupa minimă de salarizare, ceea ce înseamnă, cu sporuri cu tot, până în 4.000 de lei. Cu o pensie, în medie, de 5.000 de lei, proaspătul salariat pensionar de la CE Oltenia ajunge la venituri lunare de aproximativ 10.000 de lei.
CE Oltenia este într-o situație complicată, după ce salariații au beneficiat de legea care îi pensionează la 52 de ani. Pe de o parte rămâne fără personal, pe de altă parte nu poate face angajări, mai ales că grupurile energetice și carierele miniere sunt în curs de închidere.