Eveniment
Zeci de pietoni și bicicliști, amendați de poliție
Polițiștii gorjeni din structurile de rutieră au continuat acțiunile pentru sporirea siguranței pe drumurile publice, fiind luați în vizor cei mai vulnerabili participanți la trafic, respectiv pietonii și bicicliștii.
„Pentru disciplinizarea pietonilor, cât și pentru conștientizarea acestora asupra riscurilor la care se expun, atunci când traversează drumul public prin loc nepermis, polițiștii rutieri au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, fiind purtate și discuții informativ-preventive cu aceștia, pentru a înțelege care sunt consecințele acestei abateri”, anunță IPJ Gorj.
Și bicicliștii au fost vizați de polițiști, sens în care au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în urma neregulilor constatate. Totodată, în cazul bicicliștilor care nu aveau asupra lor veste reflectorizante, acestea le-au fost oferite de către polițiști.
Pe lângă echipamentul reflectorizant, polițiștii le-au oferit bicicliștilor flyere cu recomandări preventive, cu privire la circulația pe drumurile publice, explicându-le necesitatea purtării vestei atât la lăsarea întunericului, cât și atunci când condițiile meteo nu sunt favorabile, făcând dificilă vizibilitatea lor în trafic.
Alte 29 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor auto, pentru alte abateri la regimul rutier.