Anchetă

Zeci de percheziții DIICOT, acuzații grave

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au pus în aplicare 84 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dolj, Gorj, Timiș și Brăila într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, tentativă de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, spălarea banilor, dare și luare de mită, trafic de influență, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual, uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și rele tratamente aplicate minorului. 

“Din cercetările efectuate a rezultat că începând cu luna septembrie 2020 și  până în prezent 3 făptuitori (frați), în calitate de lideri decizionali, au inițiat și constituit un grup infracțional bazat atât pe relații de rudenie, cât și prin afiliere sau alianțe (naș-fin, cumnați), specializat în comiterea de infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului  în scopul impunerii în mediul infracțional al „renumelui” grupării infracționale (în detrimentul  altor grupări infracționale), extinderii zonelor de influență atât pe raza municipiului București  cât și la nivelul întregii țări, precum și pentru extinderea activității infracționale în străinătate, prin  sprijinirea unor grupări  specializate în infracțiuni informatice”, se arată în comunicatul DIICOT. 

În vederea atingerii scopului propus, încă din momentul constituirii, cei trei lideri decizionali au atras mai mulți membri (persoane cu un fizic impunător și comportament violent), pentru a-i însoți zilnic, atât pentru preîntâmpinarea escaladării unor conflicte cu  grupări  rivale, cât și în vederea unei expuneri cât mai puternice  sub aspect numeric a membrilor grupului infracțional în zonele care prezentau interes pentru impunerea influenței ( centrul și nordul Capitalei,  stațiunea Mamaia Nord în sezonul estival ș.a.).

“În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că la gruparea infracțională a aderat o altă grupare specializată în comiterea de infracțiuni informatice pe teritoriul SUA, având ca scop transportul sumelor de bani ilicite pe teritoriul României. Astfel, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, pe raza municipiului Rovinari, trei făptuitori au constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, în care au atras  mai mulți membrii (aderenți și sprijinitori) aceștia având roluri stabilite de liderii grupului în funcție de abilitățile demonstrate ale fiecăruia (intelectuale ori în  conducerea autoturismelor), scopul fiind acela de a transporta sume foarte mari de bani de pe teritoriul Țărilor de Jos pe teritoriul României”, mai arată sursa citată.  

Liderul percepea comision din suma de bani transportată, iar ceilalți membri erau remunerați pentru fiecare transport efectuat, aceștia cunoscând faptul că banii provin din săvârșirea unor infracțiuni informatice tip skimming  de către membrii grupului infracțional organizat  care acționa pe teritoriul SUA.

Prejudiciul produs în perioada mai-octombrie 2021 se ridică la de 1.756.284 de USD.   
“În intervalul  septembrie 2020 – octombrie 2021 liderul  grupului infracțional a acumulat în contul aferent portofelului electronic aproximativ 7.000.000 USD în depozite și aproximativ 8.000.000 USD în retrageri, bani  introduși în circuitul civil și utilizați ca provenind din surse  licite, fiind cunoscută  originea ilicită a acestora. 
De asemenea, sumele de bani reciclate au fost învestite în autoturisme, imobile, societăți comerciale, fermă de minat cryptomonede, drepturile de proprietate aflându-se în patrimoniile membrilor grupului ori ale unor persoane interpuse”, mai arată comunicatul de presă.

Totodată, s-a reținut că  în perioada februarie - aprilie 2021, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane, iar în vederea atingerii scopului propus membrii acestuia au recrutat și adăpostit mai multe femei, profitând de starea  de vădită  vulnerabilitate a acestora (situația financiară precară,  minori în întreținere,  asigurarea mijloacelor materiale de subzistență pentru întreaga familie)  în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției și alte forme de exploatare sexuală (practicarea de dansuri tip streptease) în incinta  unui club aflat în sectorul 1 al  municipiului  București.

Aceștia le-au impus persoanelor de sex feminin să întrețină atmosfera cu clienții clubului (prin dansuri, inclusiv nud),  obținând sume importante în urma consumației.

“Întrucât, nu erau remunerate pentru activitatea desfășurată de către administratorii în fapt ai clubului,  au fost constrânse să întrețină raporturi și acte sexuale, precum și masaj erotic în camerele special amenajate și puse la dispoziție de către suspecți,  acesta fiind singurul mod prin care  puteau să câștige foloase patrimoniale în cadrul clubului respectiv”, mai scrie în comunicat.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de Investigații Criminale.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Vizualizări: 1,904

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: