Actualitate
Zeci de accidente de muncă în Gorj
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a înregistrat anul trecut și a raportat la Inspecția Muncii un număr de 58 de accidente de muncă. Dintre acestea, 54 cu incapacitate temporară de muncă și patru mortale.
Totodată, în cursul anului 2023, au fost verificate și înregistrate un număr de 111 contracte colective de muncă și 33 de acte adiționale la contractele colective de muncă în vigoare.
Numărul total al contractelor colective de muncă active la nivelul județului Gorj, la sfârșitul lunii decembrie 2023, era de 211.
ITM Gorj a trimis către angajatori un număr de 305 scrisori de notificare în vederea informării în scop preventiv, cu recomandarea de a consulta şi de a respecta integral legislația în domeniul relaţiilor de muncă.
,,Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj are ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor legale în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi al supravegherii pieţei, precum şi a celor referitoare la condiţiile de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor participanţi la procesul de muncă, în desfăşurarea activităţii. În cazul angajatorilor depistați că nu respecta prevederile legale din domeniile de competentă a instituției noastre se vor aplica măsuri legale în consecință”, a precizat George Romanescu, șeful ITM Gorj.
În ceea ce priveşte interacţiunea directă cu cetăţenii şi problemele pe care aceştia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în anul 2023, au fost înregistrate 586 de petiţii, toate acestea fiind soluționate în termenul legal.