Actualitate
Zece zile până la închiderea a două grupuri energetice
Două grupuri energetice ale Complexului Energetic Oltenia vor fi scoase din exploatare începând cu luna iunie a acestui an, după ce alte două grupuri au fost închise în 2021 și două externalizate anul trecut.
Compania va rămâne astfel cu jumătate din cele 12 grupuri energetice pe care le avea înainte de întocmirea planului de restructurare. Din cele șase grupuri cu care rămâne, unul este în modernizare de nouă ani și se presupune că va fi repornit la finalul anului.
Au rămas, iată, doar zece zile până la noi închideri de capacități. “Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), se amână scoaterea din exploatare/serviciu a 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit și se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani, începând cu luna Iunie 2023, în baza unui plan de conservare, elaborat de către ministerul de resort. Acestea pot fi inițial scoase din conservare și activate prin ordin al ministrului energiei, la solicitarea operatorului de transport și de sistem în condițiile prevăzute la alin. (4)”, a fost decizia luată de guvern în această primăvară, sub amenințarea sancțiunii că va pierde bani din PNRR.
Și se vor tot închide capacități în următorii trei ani. La începutul anului 2026, CE Oltenia va mai avea doar trei grupuri energetice și perimetrele miniere aferente, dar toate în rezervă de capacitate.