Politică
Weber: PNL a susținut în CEO oameni care nu oferă performanță!
Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, nu este interesat de analiza pe care Ion Iordache a anunțat că o va face în cadrul partidului celor două persoane pe care le-a susținut să ocupe un loc în Directoratul Complexului Energetic Oltenia.
Parlamentarul social democrat vede anunțul lui Iordache ca pe o chestie populistă făcută doar pentru imagine, în contextul în care problemele sunt evidente. iar cauzele cunoscute.
„Atât timp cât în ultimii ani în conducerea companiei au fost numai membri PNL, Ministerul Energiei este de ani buni la liberali, să te apuci și să faci acum niște acțiuni din astea populiste de imagine, nu-și are rostul. Trebuia să susțină specialiști cu care să poată spera la îmbunătățirea lucrurilor.
Pe mine mă interesează ca în Complexul Energetic Oltenia să fie promovați doar oameni profesioniști care au experiență și aduc plus valoare. Nu pot să mă exprim pentru că PSD Gorj susține un singur om din Directorat care este profesionist și, atenție, nu este membru de partid”, a declarat președintele PSD Gorj, Mihai Weber.
Weber a făcut apel din nou la conducerea PNL și la ministrul Energiei, Sebastian Burduja, să renegocieze Planul de Restructurare semnat cu Comisia Europeană. El a cerut să nu fie închise capacitățile pe cărbune până când nu vor fi puse în funcțiune grupurile pe gaze și parcurile fotovoltaicele.
Bună strategia și de necontestat! Weber știe că-n ritmul nostru de lucru grupurile pe gaz se finalizează în 10-15 ani. Inevitabil s-ar prelungi termenele de închidere a capacităților… și uite cum salvăm producția energetică pe cărbune.