Social

Vrea apă potabilă în comună

Edilul din comuna Fărcășești își dorește apă potabilă la robinetul oamenilor din localitate. Investiția se ridică la aproape 5 milioane de lei.

 

Primarul Constantin Drăgoescu a anunțat că lucrările vor fi demarate în curând.

 

„Proiectul cu apa s-a licitat deja, să facem apa potabilă în comuna Fărcășești. Avem multe proiecte și din urmă cu care mergem în continuare. Noi avem apă industrială, dar proiectul de acum sper să mă ajute să fac apa potabilă în toată comuna. Avem proiectul aprobat de anul trecut. S-a licitat și îi dăm ordinul de începere. Avem prevăzute și două stații de tratare, de pompare, de clorinare”, a declarat primarul din Fărcășești, la Radio Infinit.

 

Tot în această primăvară, vor începe lucrările și la sistemul de canalizare din comună.

 

Vizualizări: 319

Alte articole din Social:

Citește și: