Actualitate

Vor să își angajeze copiii la Complexul Energetic Oltenia

Salariații Complexului Energetic Oltenia vor să se pensioneze la 52 de ani, dar în același timp ar vrea ca pe locurile de muncă disponibile să fie angajați cu prioritate copiii lor. Problema a fost discutată inclusiv în comisia mixtă de la începutul acestei săptămâni.

Locurile de muncă din carierele miniere și termocentrale au devenit atractive nu neapărat prin nivelul salarizării, care nu este pe măsura muncii grele, ci prin faptul că angajaților li s-au recunoscut, începând din august, condițiile speciale de muncă.

Asta înseamnă că, pentru fiecare an lucrat, vârsta standard de pensionare li se reduce cu șase luni.

Manu Tomescu, lider sindical în termocentrala Rovinari, a spus că respectiva prevedere a făcut ca la companie să fie depuse circa 2.500 de dosare de angajare. “Chiar și mie mi-au dat colegii cereri de angajare ale copiilor lor, să le depun la registratură”, a spus Tomescu la Radio Infinit.

Compania primește cereri de angajare, dar nu este clar pentru nimeni câte angajări se vor face. Totul depinde și de Legea 197/2021, dacă va fi modificată astfel încât condițiile speciale de muncă să fie recunoscute din urmă și salariații să se poată pensiona acum la 52 de ani. Asta ar aduce mii de pensionări care trebuie compensate cu angajări.

Vizualizări: 6,547

Alte articole din Actualitate:

Citește și: