antiVirale
Vizită surpriză la ISU Gorj
ISU Gorj a primit vizita mai multor școlari din Târgu Jiu cărora pompierii le-au vorbit despre munca lor și cum ar trebui să se comporte în situații de urgență.
Mai multe unități de învățământ din județul Gorj au ales ca, în această perioadă, să-și organizeze activitatea în cadrul programelor "Școala Altfel" sau "Săptămâna verde", astfel încât elevii să nu fie efectiv prezenți în sălile de clasă și au mers în vizită la pompieri.
Pompierii s-au declarat surprinși de cunoștințele copiilor despre cum trebuie să se comporte în caz de cutremur: „Ne bucurăm că suntem, ca de fiecare dată, o prioritate pentru unitățile școlare atunci când vorbim despre programul "Școala Altfel"! Am purtat discuții despre cum trebuie să ne comportăm într-o situație de urgență. Plăcut surprinși am rămas de acești micuți care aveau destule cunoștințe despre comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm într-o situație de urgență, mai ales atunci când vorbim despre un cutremur”.
Un comportament preventiv este esențial încă de la vârste fragede, iar educația și cunoștințele deprinse în copilărie, pot ajuta atunci când ne confruntăm cu o situație de urgență, le-au explicat salvatorii micuților cărora le-au mulțumit pentru vizită.
Foarte captivată de discuțiile purtate a fost și Mura - cățelușa specializată în misiuni de căutare-salvare în medii urbane.