Ultima oră
Viscol la Rânca
E cod portocaliu de viscol în zona de munte a județului Gorj. Meteorologii anunță rafale și de 120 de kilometri pe oră. Drumarii au intervenit încă de azi-noapte, de când a început să ningă și să viscolească.
Se intervine în stațiune cu două utilaje pentru deszăpezire. Zona de munte rămâne până mâine dimineață sub cod galben de vânt și ninsori.
"Utilajele de deszăpezire acționează pe DN 67C, zona montană Rânca, pentru îndepărtarea efectelor viscolului care transportă zăpadă pe partea carosabilă. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de carosabil acoperit cu zăpadă, viscolită, 1-2 cm între km 26 și 34. Circulați cu atenție și nu plecați la drum cu autovehiculele neechipate corespunzător pentru iarnă", au transmis drumarii.