Eveniment

Vișan, judecat pentru trafic de influență

Cristinel Aurelian Vișan, fost director general al Minprest Serv SA Rovinari, a fost trimis în judecată, în dosarul în care este acuzat că a pretins zece mii de euro, susținând că poate aranja un concurs la ISU Gorj, pentru un post de șofer.

Vișan este acuzat, alături de Alin Bîrcă, de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă și a fost prins ca urmare a unui denunț.

Cel care a făcut denunțul, Staicu Vlăduţu Nicolae, a dat mai întâi două mii de euro, apoi i s-au mai cerut trei mii.

“Tot în data de 11.08.2022, după susţinerea examenului, martorul denunţător a fost contactat din nou de către suspectul B.A., care i-a mai solicitat încă 2000 de euro, iar în seara zilei respective acesta s-a întâlnit cu cei doi suspecţi la o terasă din municipiul Tg-Jiu, unde martorul denunţător a înmânat suspectului V.A.C. suma de 2000 de euro.

Cei doi suspecţi, care au pretins suma de 10.000 de euro, din care au primit suma de 7000 de euro de la martorul denunţător, asigurându-l pe acesta că vor interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere în cadrul I.S.U. Gorj, pentru a-l ajuta să promoveze concursul pentru ocuparea unui post de şofer în cadrul instituţiei respective, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. 1 din Codul penal.

În data de 24.02.2023, au fost ridicate documente legate de concursul organizat de I.S.U. Gorj în anul 2022, la care s-a făcut referire”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Curtea de Apel Craiova a decis, marți, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu pentru cei doi, cu una mai blândă, respectiv control judiciar pentru 60 de zile. “Desfiinţează încheierea atacată şi, rejudecând: În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Bîrcă Alin Grigore şi Vişan Aurelian Cristinel cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18.04.2023 până pe data de 16.06.2023 inclusiv”, este minuta instanței.

 

Vizualizări: 2,085

Alte articole din Eveniment:

Citește și: