Anchetă

Violatorul minorei aflată în plasament la un centru al DGASPC Gorj, agent de pază la firma securistului Mecu, TMG Guard! Ce au decis judecătorii!

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a anunțat, vineri, că a fost reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 46 de ani sub acuzația de viol, după ce ar fi întreținut un raport sexual cu o minoră, în vârstă de 16 ani, instituționalizată într-un centru destinat protecției copilului din Târgu Jiu.

După aproximativ două ore, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a remis presei un comunicat ambiguu, pe alocuri, în care explică faptul că minora, aflată în plasament în cadrul unui serviciu social al instituției, a prezentat personalului de serviciu două înregistrări audio-video, efectuate de ea cu telefonul mobil, în care este înregistrat un dialog cu tentă sexuală, între ea și agentul de pază aflat în serviciu la acel centru, angajat al unei firme cu care DGASPC a încheiat contracte de prestări servicii de pază, în ultimii ani.

Acordul cadru pentru serviciile de pază aflat în vigoare a fost parafat, în luna mai a anului trecut, cu firma TMG Guard SRL, care este deținută de Lucian Mecu, dar controlată, de fapt, de tatăl său, fostul ofițer SRI Victor Mecu, și are valoarea maximală de 750.000 de lei, fără TVA.

După 24 de ore petrecute în arest, judecătorii au decis să-l plaseze în arest la domiciliu pentru 30 de zile pe Ion Artur Modoran, angajatul TMG Guard SRL.

Astfel de incidente absolut șocante…

… sunt consecința cârdășiilor consolidate în ani de zile pe care s-a bazat colaborarea dintre DGASPC Gorj și TMG Gorj SRL. De cel puțin șase ani, serviciile de pază la DGASPC Gorj sunt ”câștigate” de aceeași firmă controlată de fostul ofițer Victor Mecu, în urma unor caiete de sarcini cu dedicație, în care este inserat un criteriu discriminator. 

Într-o notă de constatare întocmită de doi auditori din cadrul Camerei de Conturi Gorj, înregistrată sub numărul 15238/20.07.2018, este redat un episod cel puțin interesant în care funcționarii DGASPC au anulat efectiv procedura de atribuire, după ce TMG Guard pierduse licitația. Ulterior, au fost refăcute criteriile de atribuire și contractual i-a fost servit direct firmei lui Mecu. Cum au încheiat auditorii de conturi nota de constatare și despre caietele de sarcini ”preparate” sunt episoade care merită un articol separat.

În toți acești ani, contractele de pază au fost încheiate fără emoții, în urma înțelegerii profitabile dintre cele două părți: autoritate contractantă și prestator. Atât de profitabile încât au dezvoltat ”parteneriatul” și pe un alt palier, profund infracțional, care implică tinerii ce urmează să părăsească sau au părăsit centrele instituționalizate ale DGASPC Gorj, la împlinirea majoratului . Dar și aceste aspecte merită un foileton separat, mai ales că la IPJ Gorj a fost înregistrată o lucrare penală încă din data de 12 septembrie 2023, pe acest subiect, însă dosarele lui Mecu au prins igrasie în sertarele unor polițiști.

Revenind…

… la cazul agentului de pază Ion Artur Modoran, pe care polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, după ce, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, la data de 30 decembrie 2023, ar fi întreținut un raport sexual cu o minoră, în vârstă de 16 ani, instituționalizată într-un centru destinat protecției copilului din Târgu Jiu, acesta a fost plasat, ulterior, de judecători, în arest la domiciliu. Judecătoria Tg-Jiu a respins, vineri, propunerea procurorilor de arestare preventive pentru 30 de zile a acestuia.

Drama copiilor instituționalizați…

… vulnerabili, fragili emoțional, lipsiți de siguranță și protecție, dar și de capacitatea de a se apară singuri este amplificată de astfel de parteneriate economice toxice. Cum a fost posibil ca o minoră de nici 16 ani să stea ore în șir în biroul agentului de pază, fără ca personalul centrului DGASPC să observe lipsa acesteia? Din comunicatul instituției reiese faptul că minora a fost prezentă în mai multe zile în acel spațiu în care, cel mai probabil, a avut loc și raportul sexual dintre cei doi. 

”În cursul serii de 02.01.2024, o minoră în vârstă de 16 ani, aflată cu măsură de protecție plasament, în cadrul unui serviciu social al DGASPC Gorj, a prezentat personalului de serviciu, două înregistrări audio-video, efectuate de ea cu telefonul mobil în data de 01.01.2024, în care este înregistrat un dialog cu tentă sexuală, între ea și un bărbat în vârstă de 46 de ani, agent de pază, angajat al unui agent economic cu care instituția noastră are încheiat contract de prestări servicii de pază. Imediat, personalul de serviciu a anunțat telefonic Poliția Municipiului Târgu Jiu, la fața locului prezentându-se un echipaj de poliție, care în urma verificărilor preliminarii au comunicat personalului ca a doua zi să se prezinte cu minora și o adresă oficială însoțită de cele două înregistrări la sediul poliției Municipiului Târgu Jiu. Astfel, în dimineața zilei de 03.01.2024, reprezentanții serviciului social împreună cu minora, însoțită de psiholog, precum și cu documentele solicitate, dar și cu probele audio-video, s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu.

DGASPC Gorj, imediat a contactat, telefonic și în scris, agentul economic care asigură serviciile de pază, cerându-i retragerea de îndată a agentului în cauză și interzicerea folosirii acestuia pe oricare alt serviciu social, lucru care s-a și întâmplat.

În urma verificărilor și a procedurilor legale întreprinse, s-a stabilit faptul că la data de 30.12.2023, în timp ce se afla în cabina de la poartă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, bărbatul în vârstă de 46 de ani, a interacționat cu minora, atingând-o cu mâna pe corp și în zona intimă”, a comunicat DGASPC Gorj.

Vizualizări: 5,877

Alte articole din Anchetă:

Citește și: