Ultima oră
Vindea petarde interzise
O femeie din Târgu Jiu s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au descoperit că avea la vânzare petarde interzise. Oamenii legii au confiscat zeci de kilograme de articole pirotehnice.
"La data de 16 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ca urmare a activităților desfășurate în cadrul planului național ”PIROTEHNIC 2024-2025”, s-au deplasat la punctul de lucru, din municipiul Târgu Jiu ce aparține unei societăți comerciale, administrată de o localnică, ocazie cu care au fost identificate 40 de seturi de candele romane, ce aparțin categoriei F2, interzise la deținere și comercializare.
Toate articolele pirotehnice, în cantitate de 25 kg, au fost ridicate și depozitate în condiții corespunzătoare, până la finalizarea cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni", a transmis IPJ Gorj.