Politică
Vîlceanu: Le-am spus să aibă grijă să nu se aleagă praful de PNL Gorj!
Fostul lider al Partidului Național Liberal Gorj, Dan Vîlceanu, deplânge situația în care a ajuns formațiunea politică. Deputatul este nemulțumit de plecările în masă ale membrilor organizației municipale a liberalilor către social democrați și consideră că este foarte greu ca oamenii să mai fie atrași de politică, tocmai din acest motiv ar trebui să nu se piardă colegi de partid. Vîlceanu spune că le-a cerut șefilor de partid să aibă înțelepciune, în caz contrar, urmând a se alege praful de organizația liberalilor.
„Conducerea unui partid la nivel national și local își asumă deciziile și o să vedem la alegeri ce se va întâmpla. Din punctul meu de vedere, nu ne merge bine. Am spus înainte să fie alegerile pentru șefia PNL Gorj, dacă o să aibă înțelepciune să gestioneze lucrurile pentru a rămâne toți în partid, să rămânem uniți, lucrurile pot funcționa, dacă nu, se va allege PRAFUL! E rău când îți pleacă oameni din partid, mai ales la modul ăsta, masiv, în valuri. Oamenii nu mai vor să intre în politică și, atunci când îți pleacă și ăia pe care îi ai și cu care ai câștigat, ai făcut performanță și întăresc o altă formațiune politică, nu e bine”, a spus fostul președinte al Partidului Național Liberal Gorj, Dan Vîlceanu.
Dan Vîlceanu a pierdut alegerile pentru funcția de președinte al PNL Gorj în dauna lui Ion Iordache, însă după venirea senatorului din Turceni la conducere, mai mulți primari liberali și membri ai organizației municipale au semnat adeziunile la PSD sau au declarat public că vor candida din partea social democraților la viitoarele alegeri. Mulți dintre aceștia susțin că motivul din spatele migrației ar fi implicarea deputatului Mihai Weber, care nu a ținut cont de culoarea politică atunci când i-a fost solicitat sprijinul.