Politică

Vîlceanu, despre protestul “celor zece oameni din Piața Prefecturii”

Protestul salariaților Complexului Energetic Oltenia continuă în Piața Prefecturii Gorj pentru a 15-a săptămână la rând, dar este tot firav. Doar câteva zeci de salariați participă, iar asta îi face pe politicieni să stea liniștiți.

“Faptul că sunt zece oameni care stau în Piața Prefecturii Gorj nu face din asta problema nr. 1 a județului”, le-a transmis deputatul PNL Gorj, Dan Vîlceanu. “Dacă mă iau după ce zice unul sau altul, se închide compania asta. Pe mine mă interesează cei 13 mii de salariați”, a mai spus liderul PNL Gorj.

Oamenii cer reducerea vârstei de pensionare la 52 de ani, dar PNL nu susține proiectul aflat în dezbatere la Camera Deputaților, deși acesta a fost inițiat de parlamentarii liberali din Hunedoara, înainte de alegeri. Vîlceanu spune că termocentralele ar rămâne fără specialiști dacă s-ar aproba legea, iar compania ar trebui să plătească zeci de milioane pentru contribuții, ceea ce ar putea să o ducă în faliment.

Inițiatorul protestului, Nicu Bunoaica, spune că minerii de la Lupoaia au fost la un pas luni de a opri lucrul. "Celor de la Lupoaia le-au murit colegii. Acolo mocneşte o revoltă pentru că oamenii de acolo nu mai pot să muncească, sunt cei bătrâni din Complexul Energetic Oltenia. În această dimineaţă era foarte aproape ca activitatea de la Cariera Lupoaia să se oprească. Oamenii sunt nemulţumiţi de domnul Vîlceanu în primul rând", a spus sindicalistul Nicu Bunoaica. 

Minerii şi energeticienii gorjeni pichetează sediul Prefecturii Gorj, cerând reducerea vârstei de pensionare.

Vizualizări: 3,893

Alte articole din Politică:

Citește și: