Politică

Vîlceanu, desemnat să negocieze fuziunea PNL cu ALDE

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a anunţat, marţi, că a fost decisă în şedinţa BPN comisia de negociere care va dialoga cu ALDE, în vederea unei fuziuni.

„S-a stabilit astăzi în şedinţa BPN al PNL componenţa comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi PNL am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Acesta este şi motivul pentru care începem demersurile de dialog politic cu ALDE. Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general Dan Vîlceanu şi are în componenţă pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă”, a spus Stroe.

El a adăugat că, din câte ştie, Călin Popescu Tăriceanu nu se mai găseşte în poziţiile de conducere ale ALDE.

Stroe și Vîlceanu mint de rup. Cine a avut acces la informațiile de culise știe că, după câștigarea procesului, Tăriceanu a revenit cu pretenții la cârma ALDE. 

În disperarea lor, ca nu cumva să facă Orban sau Călin Georgescu vreo fuziune cu ALDE, care are sedii, membri, este într-un grup politic european etc, Cîțu & compania i-au promis eternului mire Călin 2-3 funcții... prin ministere și deconcentrate. 

Acest fapt displace câtorva lideri ALDE, însă oportunismul politicianului român nu are limite. Cu o drugă de porumb plimbi o turmă de boi.

Întrebat pe când va avea loc şi o fuziune PNL-PMP, Stroe a răspuns: „Există un progres al discuţiilor cu PMP, evident. Doar că încă nu vă pot da detalii în legătură cu aceste discuţii”. 

Vizualizări: 3,265

Alte articole din Politică:

Citește și: