Actualitate

Viitorul CE Oltenia - cele mai rele vești încă nu au fost spuse

Din august anul trecut, de când a fost făcut primul plan de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, ni se tot dau cu picătura vești proaste legate de viitorul companiei.

Mai țineți minte cât s-au scremut să dea primele detalii din planul de restructurare, spuneau că e secret, că e discret, că e confidențial. După ce au trecut alegerile, au recunoscut că vor rămâne cinci grupuri pe cărbune și doar 4.400 de salariați în 2030. CE Oltenia urma să facă însă două grupuri pe gaze și opt parcuri fotovoltaice.

A trecut timpul, a venit presiunea achiziționării certificatelor de carbon, iar CE Oltenia a fost obligată să facă un plan mult mai dur, ca să primească sprijinul de 241 de milioane de euro, fără de care s-ar fi închis.

A făcut un plan în care rămân trei grupuri pe cărbune și doar 2.600 de salariați. L-a trimis și pe ăsta de câteva săptămâni, dar tot este ținut la dospit. Pentru că fiecare zi trece în defavoarea companiei din Gorj.

Administrația CE Oltenia a fost de acord chiar ca toate investițiile noi, absolut toate, să le facă pe firme mixte, în parteneriat cu investitori privați băgați pe gât de unii și alții.

Dacă nici în septembrie nu se aprobă planul de restructurare, CE Oltenia pierde pentru al doilea an consecutiv șansa de a accesa bani din Fondul de Modernizare.

Adevărul este că se dorește dispariția totală a termocentralelor pe cărbune, și ne putem da seama de asta după informațiile apărute astăzi prin presa centrală. 

Directorul general în Ministerul Energiei, Elena Popescu, a spus că 2032 este anul de închidere a cărbunelui, termen asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. A evitat să spună lignit, dar se știe deja că 2030 este anul de închidere a exploatărilor de huilă, astfel că 2032 nu poate să însemne decât închiderea exploatărilor de lignit.

“Va fi o lege a phase out-ului cărbunelui, este introdusă ca şi reformă în PNRR. În această lege să stabilim acele termene, probabil 2030, pe care le-aţi văzut în declaraţiile domnului ministru. 2030, respectiv 2032. Ele trebuie asumate la nivelul Parlamentului, nu este o decizie a Ministerului Energiei, tocmai pentru că presupune costuri sociale, reconversie profesională, dezvoltare regională”, a afirmat Elena Popescu, într-o conferinţă de presă organizată de Energynomics.

Dacă mergem la o altă publicație națională cu profil economic, e-nergia.ro, aflăm că din 2026, cele trei grupuri cu care rămâne CE Oltenia vor fi în rezervă. Adică vor fi pornite doar la solicitarea disperului național, atunci când nu vor fi alte surse de energie în piață. 

“Ultima variantă a planului de restructurare a Complexului Energetic (CE) Oltenia, discutată cu oficialii Comisiei Europene, arată că la orizontul anului 2026 vor mai rămâne, din capacitatea existentă în centralele pe lignit, doar trei grupuri în rezervă, la dispoziția Dispeceratului Energetic Național, potrivit unor surse apropiate situației”, a menționat publicația.

Și cine știe câte vom mai afla în toamnă, când ar trebui să forțăm aprobarea planului de restructurare, sau în primăvară, când vom fi din nou la mâna Comisiei Europene, pentru ca guvernul să poată da ajutorul pentru certificatele de carbon.

 

Vizualizări: 5,379

Alte articole din Actualitate:

Citește și: