Social

Victorie pentru CSM Târgu Jiu la ultimul joc acasă din acest sezon

 

Meciul a marcat și un moment emoționant. A fost ultima apariție în fața propriilor suporteri a portarului numărul unu al echipei, Ekaterina Dzhukeva, care a anunțat că se va retragere după acest sezon. CSM Târgu Jiu a câștigat partida contra Daciei Mioveni, scor 30-28, la pauză 17-14. Partida a contat pentru etapa a 25-a din Liga Florilor Mol. CSM Târgu Jiu a urcat pe locul 9 în clasament. Alexandra Gavrilă a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 10 goluri. 

Chiar dacă a fost o victorie la doar două goluri diferență, CSM Târgu Jiu și-a îndeplinit obictivul pentru această etapă, reușind să câștige cele trei puncte puse în joc. Echipa lui Liviu Andrieș și Andrei Enache a urcat pe locul 9 în clasament, cu 30 de puncte acumulate, și este la două puncte distanță de locul 11, care duce la baraj. Prin prisma rezultatelor înregistrate în ultimele etape, lupta pentru evitarea locurilor de baraj se va da până în ultima etapă. Dacia Mioveni și Știința București sunt direct retrogradate, în timp ce HC Zalău nu mai poate evitabarajul. CSM Târgu Jiu, Măgura Cisnădie, Corona Brașovși Minaur Baia Mare sunt echipele care vor lupta pentru evitarea ultimului loc, cel care duce la baraj. 

 

• Ekaterina Dzhukeva, ultima apariție în fața suporterilor gorjeni în tricoul CSM Târgu Jiu

În același timp, suporterii gorjeni au avut ocazia să o vadă pentru ultima dată la lucru, în tricoul CSM Târgu Jiu, pe Ekaterina Dzhukeva, care a anunțat că se va retragedupă acest sezon. Dzhukeva, care a contribuit din plin la reușitele CSM Târgu Jiu din ultimele două sezoane, spunecă vrea să acorde mai multă atenție familiei. Chiar înainte de startul partidei, Ekaterina Dzhukeva a fost aplaudată la scenă deschisă de sutele de spectatori gorjeni prezenți în sală. În semn de mulțumire pentru contribuția la performanțele CSM Târgu Jiu, Dzhukeva a fost felicitată și a primit un buchet de flori din partea primarul minicipiuluiTârgu Jiu, Marcel Romanescu.

Liviu Andrieș, antrenor principal CSM Târgu Jiu: ”Ce cuvinte mai avem de spus despre Katy? Toată lumea a fost mulțumită și a aplaudat-o la scenă deschisă. Katy pentru noi a fost îngerul păzitor. Cred că, în mare măsură, i se atribuie toate rezultatele pe care le-am avut. Bineînțeles, nu le uităm nici pe celelalte fete, dar știm ceea ce a făcut Katy la fiecare meci, având peste 15, 17, 18 intervenții. Pentru noi va fi o pierdere uriașă. Îi mulțumim din suflet! Eu, ca antrenor, îi mulțumesc din suflet pentru ceea ce a făcut pentru noi, ca echipă. Sunt convins că și finanțatorii noștri i-au mulțumit și îi vom mulțumi toată viața pentru ceea ce a făcut, pentru că e clar că ea a fost unul dintre oamenii de bază ai acestei echipe și jos pălăria pentru pentru ea! Orice om important și de calitate este greu de înlocuit. Competiția viitoare ne va arăta dacă vom găsi soluții pentru înlocuirea ei. Vomvedea ce se va întâmpla. Eu sper să-i ducem dorul doar din punct de vedere omenesc și sufletește, nu și din punctde vedere sportiv, ci să reușim să găsim soluții. E clar căva fi destul de greu”.

 

• Alexandra Maria Gavrilă, golgeter-ul CSM TârguJiu, cu 107 goluri marcate în acest sezon 

Suporterii gorjeni au avut parte de un meci frumos, cu multe goluri spectaculoase, mare parte dintre aceastea fiind reușite de Alexandra Maria Gavrilă. Coordonatorul de joc al echipei noastre a marcat 10 goluri în poartaMioveniului și a depășit granița de 100 de goluri marcate în această ediție de Liga Florilor. Cu cele 107 goluri marcate, Maria Gavrilă este pentru al doilea an consecutiv cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu în Liga Florilor. 

 

Galerie foto

Vizualizări: 345

Alte articole din Social:

Citește și: