antiVirale
Vești bune pentru tinerii din Gorj! Anunțul făcut de Biblioteca Județeană

Pentru că mereu și-au dorit ca tinerii din Târgu Jiu să fie informați și să fie la curent cu tot ce este nou atât pe plan cultural, cât și digital, reprezentanții Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj pregătesc un nou concurs inovator prin care copiii își vor pune creativitatea la încercare pentru a putea descoperi lumea vloggingului educațional.
Concursul educațional „Biblioteca Vlogging”, va avea loc în perioada lunilor martie și iunie 2025 și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani.
Participanții vor putea crea conținut video pe următoarele teme:
„Descoperă știința prin experimente!”
„Explorează natura prin vizitarea unui obiectiv turistic local”
„Lego-creativ!”
“Proiectul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 11-12 ani și are ca scop stimularea creativității și încurajarea tinerilor să devină creatori de conținut digital prin normalizarea acestora prin formalități nonformale de comunicare eficientă în social media.
Vorbim despre o competiție interactivă ce își propune să încurajeze copiii să devină creatori de conținut prin realizarea de vloguri pe teme educaționale“, transmite Luiza Sandu, manager Biblioteca Județeana Christian Tell.
Vizualizări: 108