Social
Verificări în râu după apariția unui pește răpitor
Garda de Mediu Bihor a declanşat o anchetă după ce un pescar a găsit un pește din specia piranha în râul Crişul Repede, pe raza orașului Oradea.
Peştele era mort, însă comisarii de mediu se tem că cineva ar fi putut arunca vreunul în pârâul termal care curge în municipiu, unde peștii ar fi avut condiţii de supravieţuire. Peştele, un Piranha cu burtă roşie, a fost găsit miercuri, în apropiere de Podul Centenarului, din Oradea, de către Catalin Prichici, un pescar și ecologist din Oradea.
Peştele era mort, cel mai probabil pentru că temperatura apei a coborât sub 10 grade, iar piranhia sunt răpitori de apă dulce care vieţuiesc în apele calde din America de Sud.
"Sper să fi fost un accident. Peştele a fost aruncat, recent, în Criş, probabil de un colecţionar de peşti exotici. Vom încerca să găsim persoana, pentru că această specie este un pericol pentru ecosistemul indigen, iar amenda pentru astfel fapte este între 7.500 lei şi 15.000 lei", a declarat, pentru adevarul.ro, comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu.
Potrivit sursei citate, începând de vineri, comisarii Gărzii de Mediu Bihor şi reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor vor face o verificare pe cursul pârâului termal Peţa, în Oradea, unde se găsesc mai multe specii protejate prin lege.