Actualitate
Val de pensionări în minerit: Vor să prindă actuala lege, să nu piardă bani
Mii de mineri și energeticieni ar putea ieși la pensie până în toamna lui 2024. Vor să iasă din câmpul muncii în baza actualei legi. Când va intra în vigoare noua lege a pensiilor, riscă să piardă drastic din venituri. Cei mai mulți bani îi pierd chiar cei din producție, cei care lucrează în condiții speciale sau deosebite.
Cei care vor ieși la pensie până la 1 septembrie, când va intra în vigoare noua lege, vor primi mai mulți bani decât cei care se pensionează după această dată.
A explicat cum e posibilă această anomalie liderul Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu: “Pe actuala lege, două puncte în condiții deosebite și speciale însemna 2x1,25 sau 2x1,50 în funcție de condiție. Aveai 0,5 puncte în plus pe deosebite și un punct pe speciale. După actuala lege, nu mai ai decât 0,25 puncte pe deosebite și 0,5. Adică s-au plătit degeaba contribuțiile. Nu noi, unitățile. Asta e altă pierdere. Dacă la noi pensiile sunt rezonabile, nu sunt mari cum spun unii, sunt rezonabile, gândiți-vă că sunt pensionari care au 1000 și ceva de lei. Să facă anumite de corecție, dar nu știu cum acoperă această masă”, a spus sindicalistul, la Radio Infinit.
Potrivit unor surse din companie, în prezent, un miner proaspăt pensionat în baza Legii 197 încasează și în jur de 7.000 de lei pe lună după ani mulți munciți în condiții dificile.