Anchetă
Val de anchete după decesul băiatului de 16 ani
Au fost declanșate anchete în lanț după tragedia din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă, iar verificări au fost dispuse și de unitatea medicală, dar și de Direcția de Sănătate Publică Gorj.
Toate cadrele medicale care s-au ocupat de acest caz au avut de dat explicații. “Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a anunțat Direcția de Sănătate Publică Gorj, care a trimis o echipă de control la unitatea medicala. Membrii echipei de control au solicitat nite de relații de la medicii din liniile de gardă UPU, Chirurgie, ATI, Cardiologie, Neurologie. Din dispoziția managerului, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară. De asemenea, au fost sesizate ANMCS și Colegiul Medicilor Gorj. Fiind vorba despre un caz medico legal, Serviciul de Medicină Legală Gorj a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj”, a anunțat Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Polițiștii au deschis, la rândul lor, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Familia copilului nu-și revine din șoc. Andrei era crescut de o soră. La 3 ani, a fost implicat într-un accident de circulație. Se afla în mașină cu părinții săi. Copilul a fost singurul supraviețuitor. Mătușa lui Andrei a declarat la Pro TV: „L-am întrebat: „Ce faci Andrei? Ce te doare?!” A zis: burta și mi-a arătat copilul la buric. S-a sculat singur, a venit pe picioare, domnul de la ambulanță de o mâna, eu de o mâna”.
La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgu Jiu lui Andrei i s-au făcut analize și o tomografie. Acestea au scos la iveală că are peritonită pentru care se impunea o intervenţie chirurgicală. La Târgu Jiu, nu se putea face această operație, așa că s-a cerut transferul la Craiova. Nu a fost disponibilă o ambulanță cu medic în Gorj și s-a cerut din Dolj. Doar că a ajuns cu întârziere pentru că la momentul solicitării, nici în Dolj nu era disponibilă o salvare cu medic. Aceasta a ajuns aproape de miezul nopții, când băiatul era resuscitat, în cele din urmă, fiind declarat decesul.