Actualitate

Uzina de Agent Termic Motru s-a oprit. Motivul!

Este avarie la UATAA Motru, anunță conducerea societății. De vină pentru această situație ar fi unele decuplări de la rețeaua de energie electrică. Prin urmare, instalația de producere a căldurii a fost „oprită involuntar” susțin șefii uzinei. 

 

Locuitorii orașului Motru mai sunt anunțați că situația nu va dura foarte mult timp. 

„După efectuarea verificărilor pentru a asigura repornirea în siguranță a acesteia, vom proceda la punerea în funcție în cursul acestei zile”, transmite conducerea UATTA Motru. 

Pe de altă parte, furnizarea de agent termic pe tot parcursul iernii, este sub semnul întrebării. Motrenii înregistrează, în continuare, datorii colosale. 

„Întrucât încasările, pentru energia termică de la populația Municipiului Motru, bat pasul pe loc, ca dovadă în cursul lunii noiembrie 2024 (lună în plin sezon de iarnă), s-a încasat doar suma de 320.695 lei, în condițiile în care datoriile restante la 31.10.2024 sunt certe, în valoare de 14.798.782 lei, se ridică un semn de întrebare privind funcționarea, la care și cei rău platnici trebuie să găsească un răspuns, având în vedere că beneficiază în continuare de serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.

Ca atare, funcționarea societății depinde de noi, de modul cum înțelegem să achităm datoriile pentru serviciile restante și cele curente.

Trebuie știut faptul că pentru o lună de funcționare în sezonul rece (noiembrie 2024), societatea trebuie să achite la scadență, doar pentru combustibilul consumat în procesul de producție, suma de 2.824.276 lei, la care se adaugă și alte cheltuieli de funcționare, precum și datorii restante acumulate din cauza neîncasării creanțelor.

Responsabilitatea ne revine tuturor și astfel prin achitarea datoriilor și a spiritului civic ne implicăm în viața comunității, respectăm regulile și facem tot ceea ce ne stă în putință ca locatari, pentru a contribui la funcționarea societății și asigurarea confortului necesar pentru toți beneficiarii agentului termic”, este mesajul transmis, recent, de reprezentanții UATAA Motru.

 

 

 

Vizualizări: 1,577

Alte articole din Actualitate:

Citește și: