Actualitate
Urmează o lună de controale în carierele miniere
Inspecția Muncii anunță că urmează o lună de controale în toate exploatările miniere din România. Se verifică tot, de la acoperirea cu hârtii până la existența echipamentelor de protecție, asigurarea mijloacelor de transport și orice altceva ține de sănătatea salariatului.
Cred că știm cu toții cum va ieși Complexul Energetic Oltenia după acest control, câtă vreme aici nu s-a reușit vreodată normalizarea condițiilor de muncă. Și știm cu toții care este starea de sănătate a salariaților, câți dintre ei s-au ales cu boli în zecile de ani de muncă grea.
Dantes Nicolae Bratu, șeful Inspecției Muncii, spune că această acţiune este motivată și de evenimentele care au avut loc în ultima perioadă, având drept consecință creșterea numărului de accidente de muncă. “În industria extractivă, cele mai semnificative riscuri care se întâlnesc sunt cele legate de: explozia amestecurilor de gaze care se formează în timpul activității de exploatare minieră în subteran; echipamentele de muncă nedotate cu protecții care să prevină pătrunderea personalului în raza lor de acțiune; incendii provocate de blocarea funcționării benzilor transportoare și a altor utilaje de transport al substanțelor minerale utile, cât și subdimensionarea cablurilor de alimentare cu energie electrică a acestor utilaje; nerespectarea monografiei de lucru la locurile de muncă din cariere și activitatea de transport la și de la locurile de muncă, cum ar fi căi de acces și de circulație neconforme, mijloace de transport neadecvate etc. Din cauza riscurilor specifice acestei activități, se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și a modului în care angajatorii realizează, în industria extractivă, măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă. Considerăm că este necesară atât o instruire adecvată, precum și o monitorizare permanentă, astfel încât caracterul preventiv al activității de inspecție să permită o îmbunătățire a securității și sănătății la locul de muncă”, a transmis Bratu.
Sperăm ca aceste controale să ducă la o îmbunătățire a condițiilor de muncă. Dacă totul se limitează la amenzi sau, mai rău, la închiderea activității, înseamnă că substratul a fost altul.