Ultima oră
Unul din propagandiștii Covid, trimis în judecată de DNA
Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu.
Acesta ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale - recoltarea de probe pentru teste COVID-19 - la firma la care el este asociat, deşi ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică. Alături de Musta au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Virgil Filaret Musta, asociat la o societate comercială cu profil medical şi medic şef secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara, pentru instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, Diana Luminiţa Manolescu, director medical al spitalului, şi Maria Diana Albu, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecţioase în acelaşi spital, fiecare pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, şi Dana Mihaela Paica, medic la societatea comercială la care asociat era inculpatul prim menţionat, pentru instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada 21 iulie - 9 noiembrie 2020, Musta, cu intenţie, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societăţii la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş! Timişoara.
”Folosindu-se de influenţa pe care o avea în calitatea sa de medic şef de secţie, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR şi să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societăţii comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă). Deşi zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menţionată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital”, arată DNA.
Musta le-ar fi determinat pe cele trei asistente să îşi încalce atribuţiile de serviciu reglementate de dispoziţiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului şi fişa postului.
În acest fel, s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pe de altă parte, societatea privată la care este asociat Musta ar fi obţinut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.
În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparţinând lui Musta, aflată într-un cont bancar.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Timiş cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii.