Social

Unde se vor sacrifica miei în Gorj!

În județul Gorj vor exista șase centre pentru sacrificarea mieilor înainte de sărbătorile de Paște, a anunțat DSV Gorj. 

Aceste centre vor fi deschise începând de săptămâna viitoare, două urmând să funcționeze la Târgu Jiu iar celelalte la Tismana, Novaci, Motru și Rovinari.  “Vor fi două centre în Târgu Jiu, unul pe digul Jiului și altul în târgul auto. De asemenea, vor mai fi în Tismana, Motru, Rovinari și Novaci, la solicitarea UAT-urilor din zona respectivă. Atât noi, cât și OPC, DSV și IPJ Gorj avem un program bine stabilit de acțiuni comune. Se vor controla animalele în trafic, miei, viței, porci având în vedere contextul evoluției gripei aviare, a pestei porcine africane”, a precizat directorul DSV Gorj, Florin Gorcea.

Direcția Sanitar Veterinară Gorj estimează că, în acest an, de Paște, vor fi sacrificați peste cinci mii de miei, puțin mai mulți decât în 2022. „Față de anul trecut, cred că va fi o creștere de 10-15%. Anul trecut, s-au sacrificat în jur de 5.000 de miei, dar anul acesta, având în vedere faptul că crescătorii de ovine se confruntă cu lipsa forței de muncă, în iureșul de a sacrifica mieii în săptămâna Paștelui, toți văd și opțiunea de a livra în viu către centrele de colectare care apoi pleacă spre export în zona țărilor arabe, Turcia sau Israel cu care avem relații tradiționale de comerț la nivelul animalelor vii”, a mai spus directorul DSV Gorj.

 

Vizualizări: 1,203

Alte articole din Social:

Citește și: