Actualitate
Unde pleacă salariații TESA din CEO?
Complexul Energetic Oltenia nu poate menține actualii salariați TESA, dacă în această vară vor pleca mii de salariați din producție, prin pensionare, în baza Legii 107/2021.
Sunt surse care susțin că ar trebui să existe un program de disponibilizări colective la cerere pentru aceștia.
Deocamdată, administrația lucrează la un plan de reorganizare și parte din salariații TESA ar putea ajunge în producție.
Planul de reorganizare le va fi prezentat sindicatelor pe 7 iunie, odată cu bugetul de venituri și cheltuieli, care va cuprinde o diminuare a fondului de salarii, față de bugetul prezentat în martie și care a fost respins de acționari.