Social
Un transport agabaritic ajunge în Gorj
Un utilaj plecat de 9 martie din Sibiu va ajunge în următoarele ore în Gorj. Transformatorul este programat să ajungă la Drăguțești pe 14 martie, intrând în Gorj pe traseul Filiași – DN66 – DC62 – Urechești.
„Lățimea maximă a vehiculului este de 3,3 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. Vehiculul transportă un transformator”, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Polițiștii vor dirija traficul, pentru a reduce disconfortul șoferilor.