Ultima oră

Un tânăr s-a sinucis în arestul IPJ Dolj

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Craiova, s-a sinucis în arestul din cadrul IPJ Dolj, după ce anterior evadase și a fost prins. Bărbatul s-a spânzurat cu cablul de la telefonul din încăpere. Craioveanul fusese reţinut după ce, pe 10 ianuarie, a agresat un taximetrist, i-a furat maşina, s-a plimbat cu ea, apoi a abandonat-o.

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Craiova, s-a sinucis în arestul din cadrul IPJ Dolj, după ce anterior evadase și a fost prins. Vineri seara, în jurul orei 20.00, un tânăr de 28 de ani, din Craiova, aflat în starea legală de reținere și față de care instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă, în timpul escortării către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a sărit din autospeciala de poliție, scopul fiind de a evada.

Acesta a fost prins imediat de polițiști și încarcerat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la evadare.

 
„Ulterior, în jurul orei 20.43, polițiștii Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că tânărul a fost găsit spânzurat. Polițiștii au început imediat manevrele de resuscitare, la fața locului fiind solicitată o ambulanță. Și după sosirea cadrelor medicale a fost continuată resuscitarea, din nefericire fiind constatat decesul tânărului”, transmite, sâmbătă, Poliția Dolj.

 
 
Cercetările au fost preluate de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

 

Vizualizări: 1,056

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: