Eveniment
Un șofer din Brașov s-a răsturnat cu mașina pe un drum din Gorj
Patru oameni au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. S-a intamplat pe un drum din comuna gorjeană Licurici. La volan, se afla un șofer din Brașov care a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă.
"La fața locului s-au deplasat polițiștii care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 56 de ani, din județul Brașov, conducea un autoturism, din direcția Licurici către Târgu Cărbunești, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare, ieșind de pe carosabil și răsturnându-se pe partea dreaptă, rezultând vătămarea corporală a celor patru pasageri, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, din județele Botoșani, Ilfov și respectiv București.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a anunțat IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.