Eveniment

Un șofer de TIR a murit în ziua de Crăciun

Tragedie în prima zi de Crăciun, pe autostrada A21, în dreptul localității Castel San Giovanni din provincia italiană Piacenza. Un TIR condus de un român s-a răsturnat și s-a izbit de parapetul care desparte sensurile de mers.

În urma impactului, șoferul a murit pe loc, în timp ce fratele lui, care se afla și el în cabina camionului, a fost grav rănit.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de Crăciun, la ora 6.30, pe autostrada A21. 

 
 
Șoferul român își conducea camionul pe sensul de mers către Piacenza când, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului. În dreptul kilometrului 140, TIR-ul s-a răsturnat, iar cabina în care se aflau șoferul român și fratele lui s-a izbit de parapetul despărțitor.

Potrivit jurnaliștilor publicației piacenzasera.it, șoferul a murit pe loc. Fratele acestuia, în schimb, un tânăr de numai 21 de ani, a fost transportat în stare gravă la spitalul din Piacenza. 

 

La fața locului au intervenit pompierii, care l-au descarcerat pe șofer, dar și polițiștii, care au declanșat cercetările pentru a afla cauzele care au dus la producerea accidentului.

 

Vizualizări: 1,835

Alte articole din Eveniment:

Citește și: