Politică

Un primar denunță: intervenții nelegale și presiuni, pentru ca fostul prefect Iulian Popescu să dobândească averea familiei! ” Vă voi face plângere penală!”

Acuzații extrem de grave ale primarului comunei Peștișani, Cosmin Pigui, la adresa fostului prefect Iulian Popescu și a secretarului general al Instituției Prefectului, Liviu Diaconescu. Într-o postare video, Pigui susține că aceștia, împreună cu un alt jurist din cadrul Prefecturii Gorj, au mers la Primăria Peștișani și au făcut presiuni ca instituția să elibereze unele documente cu încălcarea legii, pentru ca Iulian Popescu, prefect la acea dată, să intre în posesia unor proprietăți. Primarul Pigui spune că se va adresa organelor judiciare cu plângere penală împotriva acestora, iar funcționarii primăriei vor depune mărturie.

 

Primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui, îi numește ”stăpânii legii” pe fostul prefect Iulian Popescu, pe secretarul general al Instituției Prefectului – Județul Gorj, Liviu Diaconescu și pe unul dintre juriștii instituției, Sorin Matei, pe care-i acuză că au făcut presiuni pentru ca funcționarii Primăriei Peștișani să elibereze documente, cu încălcarea legii, pentru ca fostul prefect să intre în posesia averii familiei, în satul Seuca.

”Stâpânii legii în Gorj, domnul prefect Iulian Popescu, domnul Liviu Diaconescu, domnul Sorin Matei, faceți ceva nemaiîntâlnit. Dumneavoastră considerați că sunteți tătucii legii, dar mai suntem și noi umilii, oameni din popor care putem spune oricând că încălcați legea.

Liviule, băi, Liviule, cum ai putut, mă, să vi la primărie să spui că se poate face aia și aia și aia...pentru domnul prefect? Să încălcăm legea!

Iulică, tu, ca să iei averea familiei, cum ai putut să vi să faci presiuni, împreună cu Liviu Diaconescu ca să facem o mizerie, să încălcăm legea?”, afirmă Pigui.

 

Primarul comunei Peștișani a afirmat că se va adresa organelor judiciare cu plângere penală împotriva acestora. ”...noi, primarii, este obligația și datoria noastră să mai facem și plângeri la organele competente pentru a atrage atenția asupra ilegalităților pe care le faceți voi, ăștia care vă dați deștepți, inteligenți, legaliști. Liviu Diaconescu, când tu ai venit și ai spus că se poate să-i dăm prefectului acte ilegale, răspunzi, mă! Răspunzi! Ăsta nu știe, dar când tu ai venit în Primăria Peștișani și sunt opt martori, opt martori, și ai încercat să ne influențezi să-i dăm acte nelegal domnului prefect, ai o problemă și nu mă joc cu voi! Vă voi face plângere penală că sunt opt martori, voi legaliștii lu pește prăjit!”, a conchis Pigui.

Este important de menționat că Liviu Diaconescu ocupă funcția de șef al Serviciului Juridic și Contencios Administrativ, dar a fost numit cu delegație în poziția de secretar general al Instituției Prefectului Județul Gorj, de mai multă vreme, fără ca postul să fie scos la concurs. „Instituția Prefectului județul Gorj nu are secretar general și știu că promite (n.r. Iulian Popescu) la cel puțin doi oameni din instituție, bineînțeles – depinde și cum vor reacționa – că vor fi promovați în această funcție. Folosește și îi joacă pe acești oameni și atrag atenția Ministerului de Interne și, inclusiv colegilor mei, parlamentari, care sper să facă o interpelare ministrului de Interne, pentru că acest lucru deja este de notorietate, în cadrul Instituției Prefectului. (…) Această funcție este o funcție absolut necesară, creată doar pentru a tempera excesele sau intențiile unei persoane vremelnic numite”, atrăgea public atenția, la începutul acestui an, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Potrivit declarației de avere Iulian Vasile Popescu deține două terenuri la Baia de Fier, provenite în urma unor contrate de schimb și două apartamente în București și Tg-Jiu. Fostul prefect a primit moștenire un teren și o casă în Tg-Jiu și, potrivit afirmațiilor primarului Pigui, intenționa să intre ilegal în posesia unor proprietăți deținute de rudele sale, în satul Seuca din comuna Peștișani.  

Vizualizări: 3,869

Alte articole din Politică:

Citește și: