Actualitate
Un nou val de pensionări la instanțele din Gorj
Numeroși magistrați gorjeni au solicitat eliberarea din funcție prin pensionare. Patru dintre judecătorii care vor să iasă din sistem activează la Tribunalul Gorj.
Este vorba de judecătorul Simona Ioana Tătăroiu, precum și judecătorii cu grad profesional de curte de apel Maria Vătavu, Otilia Cesarina Popescu și Anca Elena Stegaru. Aceasta din urmă este delegată în funcția de președinte al Secției a I-a civilă a Tribunalului Gorj.
Au cerut eliberarea din funcție, prin pensioanare, și Daniela Carmen Bădoiu, judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Motru, precum și Adina Dana Jianu, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Târgu
Jiu.
Toate aceste cereri vor fi analizate în ședința Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii programată să aibă loc în data de 12 ianuarie.