Social
Un nou proiect derulat de UCB Târgu Jiu
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu implementează în perioada 08.11.2024-08.11.2026, proiectul „Universitatea pentru toți” (cod SMIS 327755), o inițiativă finanțată prin fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 7.938.226 lei, dintre care 6.747.492,10 lei reprezintă contribuția FSE+. Acest proiect inovator își propune să ofere sprijin concret pentru 351 de persoane, cu scopul de a reduce abandonul școlar și universitar, de a crește accesul la educație și de a susține incluziunea socială.
Cine sunt beneficiarii?
Proiectul își propune să sprijine accesul și participarea la educație pentru două categorii principale de beneficiari:
∙ 162 de elevi/absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar în care au intrat in operațiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat, ajutându-i să finalizeze studiile preuniversitare și să continue parcursul educational;
∙ 189 de studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, provenind din grupuri și medii defavorizate, pentru a diminua riscul de abandon universitar și a-i ajuta să-și finalizeze studiile. Ce beneficii oferă proiectul? Proiectul include următoarele măsuri specifice de sprijin pentru beneficiari:
∙ elevii vor beneficia de sprijin suplimentar pentru recuperarea decalajelor de învățare, pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență prin intermediul unui pachet de activitați remediale atractive și de subvenții lunare de 300 lei pe o perioadă de 16 luni;
∙ studenții vor avea acces la activități de mentorat, consiliere vocațională, workshop-uri (educație financiară, public speaking), comunități de învățare și programe remediale și vor beneficia de subventii lunare in valoare de 330 lei pe o perioadă de16 luni;
∙ studenții cu dizabilități vor beneficia de servicii de consiliere și îndrumare și vor avea acces la echipamente și tehnologii adaptate pentru a le facilita accesul la educație. Proiectul va contribui la reducerea disparităților sociale și economice, creșterea ratei de ocupare și incluziunea socială a persoanelor din medii defavorizate. Mai mult decât atât, dotările realizate în cadrul Universității vor oferi oportunități egale pentru studenții cu dizabilități, iar bunele practici și lecțiile învățate vor fi diseminate prin intermediul rețelei de colaboratori. „Proiectul ”Universitatea pentru toți” reflectă angajamentul Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu de a susține accesul la educație de calitate pentru toți, indiferent de provocările socio-economice, fiind o investiție în viitorul tinerilor și al comunității noastre.