Eveniment

Un moment de furie i-a distrus viața

Elevii din comuna gorjeană Baia de Fier au avut parte de o lecție de viață impresionantă în cadrul unei întâlniri organizate de Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu reprezentanții Penitenciarului Târgu-Jiu.

Evenimentul a avut ca scop prevenirea delincvenței juvenile, a criminalității informatice, a victimizării minorilor și a consumului de substanțe psihoactive.

Unul dintre momentele care i-a marcat pe elevi a fost mărturia unui deținut condamnat pentru omor. Acesta le-a povestit cum, la doar 19 ani, un moment de furie i-a schimbat complet destinul. „Eram tânăr, impulsiv și nu mi-am dat seama cât de gravă era fapta pe care o comiteam. O clipă de furie mi-a distrus viața. Am fost condamnat la 99 de ani de închisoare în Italia și am petrecut 17 ani în spatele gratiilor. Totul pentru o alegere greșită, făcută într-o fracțiune de secundă”, le-a spus tinerilor.

În cadrul întâlnirii, alți trei deținuți și-au împărtășit poveștile. Unul dintre ei, condamnat pentru înșelăciune, a atras atenția asupra pericolului lăcomiei și al mirajului banilor obținuți ușor, explicând cum dorința de îmbogățire rapidă l-a împins spre infracțiuni repetate.

Un alt deținut, condamnat pentru infracțiuni informatice și ulterior pentru trafic internațional de droguri, a descris capcanele lumii interlope și modul în care alegerile greșite pot duce la un drum fără întoarcere.

Elevii au fost profund impresionați de poveștile de viață ale celor patru deținuți și au adresat numeroase întrebări.

Organizatorii au subliniat că astfel de acțiuni vor continua, cu scopul de a preveni delincvența juvenilă și de a le arăta tinerilor realitatea dură a consecințelor unui drum greșit în viață.

Vizualizări: 81

Alte articole din Eveniment:

Citește și: