Actualitate
Un miner a protestat până în ultima zi de serviciu!
Minerii care s-au blocat de zile bune la Lupeni au ieşit luni seara la suprafaţă. Șase zile au stat în mină, supărați că nu își primesc salariile. Strâns cu ușa, guvernul a anunțat că asigură salariile pentru următoarele trei luni.
Protestatarii, vădit obosiţi de momentele prin care au trecut, au fost aşteptaţi de familii şi locuitori ai oraşului Lupeni.
Unul dintre mineri, aflat alături de soţie, a dezvăluit faptul că a rămas în subteran chiar în ultima sa zi de lucru, el depunându-şi dosarul de pensie după anii de muncă în subteran.
Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor băneşti restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.