Anchetă

Un medic gorjean cere bani pentru munca din pandemie

Un medic dentist cere Primăriei Țicleni și Direcției de Sănătate Publică Gorj banii care spune că i se cuvin pentru munca prestată în pandemie, în perioada stării de urgență.

Mai exact, a cerut „să se dispună obligarea pârâtelor să-i plătească în solidar, sumele de bani actualizate până la data plăţii efective, ce i se cuvin pe perioada detașării la UPU SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu din data de 01.04.2020 până în data de 01.06.2021, zilele de sâmbătă şi duminică lucrate, sărbătorile legale şi orele peste normă, toate lucrate în perioada menţionată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată tot în solidar”.

Bărbatul este încadrat ca medic dentist la o școală gimnazială, dar în perioada pandemiei primarul a dispus detașarea acestuia la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu Jiu.

Acum nu este clar cine trebuie să plătească munca suplimentară a medicului, dar asta urmează să se stabilească de către instanța de judecată. În primă instanță, primăria era bună de plată, dar Curtea de Apel Craiova a trimis recent dosarul spre rejudecare.

Sumele despre care vorbim nu sunt deloc mici: 2500 lei/luna reprezentând stimulentul de risc pentru lunile aprilie și mai 2020, plata sporului de 75% din salariul de baza pentru perioada 01.04.2020-17.05.2021, precum si plata sâmbetelor, duminicilor, sărbătorile legale si orele peste norma pe perioada 01.04.2020-01.05.2021 la UPU-SMURD din cadrul Spitalului de Urgenta Tg-Jiu.

Vizualizări: 1,406

Alte articole din Anchetă:

Citește și: