Eveniment

Un gorjean va sta peste o mie de zile în închisoare după ce a condus rupt de beat 

Un bărbat din orașul Bumbești Jiu a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu la pedeapsa închisorii pentru o perioadă de 8 luni, după ce a fost prins de polițiști, la volan, rupt de beat. Acesta este recidivist și a fost eliberat condiționat în 2019, iar la acel moment mai avea de executat 800 de zile de închisoare. Cum a încălcat legea în termenul de supraveghere, se vor adăuga la pedeapsa aplicată recent, astfel că acesta va sta peste o mie de zile în spatele gratiilor.

Fapta pentru care a fost condamnat s-a petrecut în data 28 februarie 2021. Acesta a fost oprit la primele ore ale dimineții de un echipaj de poliție în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 2A, în localitatea Tetila. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Orășenesc Bumbești Jiu, iar în urma analizelor a reieșit o alcoolemie de 2,57 gr/l alcool pur în sânge.

Fiind audiat, acesta le-a spus anchetatorilor că în momentul în care să fost oprit de polițiști se întorcea de la un magazin, de unde cumpărase pâine, țigări și o sticlă de bere. ”De asemenea, acesta a confirmat că în data de 27.02.2021, în intervalul orar 22:00-23:00 a consumat la adresa de domiciliu mai multe băuturi alcoolice, respectiv 2,5 litri de bere, iar în dimineața zilei de 28.02.2021, în jurul orei 07:00 s-a urcat la volanul autoturismului marca Ford Focus (…) și a condus pe drumurile publice”, se arată în hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu.

La aplicarea pedepsei, magistrații au ținut cont de gravitatea infracțiunii comise de acesta, dar au avut în vedere și că a manifestat o atitudine sinceră și a regretat constant săvârșirea faptei. Pe lângă faptul că va sta multă vreme în spatele gratiilor, instanța a stabilit ca acesta să plătească și suma de 750 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 

Hotărârea pronunțată în 20 aprilie de Judecătoria Târgu Jiu poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. 

Vizualizări: 4,517

Alte articole din Eveniment:

Citește și: