Diaspora
Un fost ministru de Finanțe a ajuns șofer Uber
Până vara trecută, Khalid Payenda a fost ministrul de Finanțe al Afganistanului, supervizând un buget de 6 miliarde de dolari, element vital al unui guvern care lupta pentru supraviețuirea sa într-un război care a fost mult timp în centrul politicii externe a Statelor Unite.
La șapte luni după ce Kabulul a căzut în mâinile talibanilor, el se află la volanul unei mașini care se îndreaptă spre nord pe autostrada I-95, de la casa sa din Woodbridge, Virginia, spre Washington, DC. Payenda este în prezent șofer Uber.
„Dacă termin 50 de călătorii în următoarele două zile, primesc un bonus de 95 de dolari”, a spus el în timp ce naviga prin traficul de vineri seara.
O slujbă era modalitatea lui de a-și întreține soția și cei patru copii după ce și-a epuizat modestele economii pentru a-și întreține familia. „Mă simt incredibil de recunoscător pentru asta”, a spus Payenda, în vârstă de 40 de ani. „Înseamnă că nu trebuie să fiu disperat”, scrie Washington Post.
El a demisionat din funcția de ministru de finanțe cu o săptămână înainte ca talibanii să pună mâna pe Kabul, când președintele de atunci, Ashraf Ghani, l-a atacat într-o ședință publică și apoi i-a reproșat în privat eșecul ministerului de a face o plată relativ mică unei companii libaneze.