Politică
Un deputat de Gorj îl atacă pe fostul Ministru al Energiei, Virgil Popescu
Nemulțumit de faptul că fostul Ministru al Energiei, Virgil Popescu, a câștigat mandatul de europarlamentar, deputatul USR Gorj, Radu Miruță, lansează un atac dur la adresa acestuia.
Popescu este văzut drept groparul Complexului Energetic Oltenia de către parlamentarul din Gorj. Miruță pune accederea lui Popescu în Parlamentul European în spinarea social democraților și a liberalilor care i-au oferit acestuia șansa să candideze pentru o astfel de poziție.
„Virgil Popescu, groparul Gorjului, a ajuns în Parlamentul European cu voturilor gorjenilor. Asta se întâmplă când dai votul PSD – PNL”, a postat Miruță pe pagina de Facebook. Nu toți internauții au fost de acord însă cu postarea lui Radu Miruță și i-au atras atenția că și formațiunea din care face parte are persoane la fel de ”iubite”. „Ușor cu pianul pe scări, o rușine mai mare ca Barna primul pe listă și ajuns în Parlamentul European nu există”, a scris o persoană.