Social
Un cățel norocos

Un cățel salvat din foc a fost adoptat de un pompier din Petroșani. Acesta a intervenit să stingă un incendiu de vegetație și a salvat câinele din flăcări. L-a si botezat: Norocel pentru că a avut o șansă la viață.
"Norocel era trist și speriat. Cum altfel ar fi putut fi? Cu siguranță, nu a putut înțelege de ce aerul devenea tot mai înecăcios, iar flăcările acelea imense, furioase, care parcă nu aveau început sau sfârșit, amenințau să pârjolească totul în cale.
Cu siguranță, nu a înțeles nici de ce mama lui rămăsese la pământ, la câțiva metri de el, după ce probabil au alergat împreună, încercând să se salveze din calea focului.
Povestea lui Norocel, ghemotocul de blană salvat ieri, de colegii noștri, de pe dealul Maleia, este povestea tragică a multor animale care din păcate, suportă consecințele acțiunilor iresponsabile ale oamenilor care an de an, continuă să incendieze intenționat vegetația uscată, lăsând prăpăd și suferință în urma lor.
Norocel a avut o șansă. A rămas cu salvatorii săi până la finalizarea intervenției, a ajuns apoi la Detașamentul din Petroșani, iar dimineață, când tura de serviciu s-a încheiat, colegul nostru, plt. adj. Istrate Laurențiu, a hotărât să-i ofere cățelușului un loc special în casa și familia sa.
Felicitări, băieți! Felicitări, Laurențiu! Voi, pompierii salvatori, sunteți dovada vie a compasiunii și a devotamentului!", e mesajul ISU Hunedoara.
Vizualizări: 227