Eveniment

Un bărbat din Gorj a intrat intenționat cu mașina prin vitrina unei terase

Un bărbat a intrat intenționat cu mașina prin vitrina unei terase din localitatea gorjeană Mătăsari. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Incidentul - în urma căruia trei femei au fost rănite - a avut loc în august, dar nu a stins conflictul care l-a declanşat, fiind urmat acum câteva zile de o incendiere.

Şoferul, în vârstă de 32 de ani, voia să se răzbune pe un alt individ cu care avea o dispută mai veche.

Instanța l-a plasat atunci sub control judiciar. Zilele trecute, însă, și-a convins o rudă să meargă să incendieze mașina rivalului.

Flăcările au fost stinse destul de repede, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere.

Acum, atât cel care a pus focul, cât şi cel care l-a îndemnat să facă asta au fost plasaţi câte 30 de zile în arest la domiciliu.

Vizualizări: 3,268

Alte articole din Eveniment:

Citește și: