Anchetă

Un apropiat al primarului Morega și-a tras, ILEGAL, gard în fața UATAA! Edilul a încasat 80.000 de euro de la firma care construiește magazinul de bricolaj ”Casa Alex”!

Al doilea municipiu din Gorj se vinde la bucată! Cel puțin așa arată lucrurile la Motru, unde interesele primarului Cosmin Costel Morega sunt mai presus de lege, altfel nu se explică cum a fost posibil ca un individ din cercul de apropiați ai acestuia să împrejmuiască, ilegal, un teren dobândit chiar în poarta societății de interes local UATAA și să obtureze accesul în incinta acesteia. 

Când vine vorba despre interesele pecuniare ale primarului, lucrurile sunt și mai evidente: Morega a tras un tun imobiliar de 80.000 de euro, în luna martie a acestui an, când a vândut firmei Auto Alex SRL terenul pe care aceasta construiește un magazin de bricolaj la Motru.

 

De aproximativ două luni, intrarea în incinta Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) SA Motru a devenit mai îngustă, după ce chiar în poarta societății s-a construit un gard din bolțari și metal, care împrejmuiește un teren. 

 

 

Inițial, la administratorul executiv al UATAA a venit, cu jalba-n băț, Florin Morjan, zis Fabian, și a a vrut să dărâme gardul societății și să intre vreo 2 metri în curtea acesteia. Fără acte de proprietate, doar cu un cadastru, Morjan s-a apucat să împrejmuiască o suprafață de teren.

Autoritățile locale au închis ochii, iar amicul primarului Morega a înălțat un gard din metal și bolțari pe o latură, și a ”mușcat” vreo 6 metri din poarta UATAA, că așa ”a picat” terenul după niște repoziționări și după refuzul administratorului de a intra în curtea societății.

Ca să lase impresia că nu are nicio legătură cu afacerea, conștient fiind de faptul că nu a eliberat nicio autorizație de construire a gardului, Morega a trimis Poliția locală, care i-a aplicat amicului său o amendă de 1.000 de lei. 

La cum se prezintă situația în teren, e greu de crezut că, în cazul unui incendiu, autospeciala de pompieri poate intra în incinta UATAA. De altfel, cei care cunosc îndeaproape uzina susțin că, în caz de avarie la transformatoarele din interior, nu vor putea avea acces nici mașinile de intervenție ale CEZ și nici măcar cele care alimentează uzina cu păcură.

 

UATAA și CEZ au făcut plângeri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, la Inspecția în Construcții Gorj și la Consiliul Local Motru, însă, deocamdată, nimeni nu l-a deranjat pe așa zisul proprietar. În acest caz, primarul Morega, care în urmă cu ceva vreme a demolat spații comerciale prin oraș, nu și-a mai arătat avântul de justițiar.

În campania electorală din 2016, Florin Morjan a fost unul din susținătorii săi și, la un moment dat, presa a scris că l-a bătut, într-un bar, pe un cetățean care posta comentarii pe rețelele de socializare împotriva lui Morega. În decembrie, anul trecut, Judecătoria Motru l-a condamnat pe Morjan la amendă penală, pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și distrugere, iar decizia a rămas definitivă, în urmă cu patru luni, la Curtea de Apel Craiova. 

Despre Morjan se vorbește cu o oarecare teamă la Motru și este descris ca un tip extrem de periculos, ca mulți alții din anturajul primarului.

 

Magazinul de bricolaj, pe terenul cumpărat de la primar

 

Încă din vara anului trecut, primarul Morega anunța, în presă, că Motru a devenit o atracție pentru marii retaileri și o nouă investiție de milioane de euro va prinde contur în oraș.

Coincidență sau nu, un retailer de bricolaj căuta un teren în zonă pentru a-și deschide un magazin la Motru. Pe 18 martie a.c., firma Auto Alex SRL a cumpărat de la Cosmin Costel Morega un teren, pentru suma de 395.688 de lei, exact peste stradă de UATAA. 

 

 

Lucrările la magazinul ”Casa Alex” au început în forță, iar partea de infrastructură este executată de firma Formexim Tranzit SRL a unui tânăr din Padeș, locul de baștină al primarului Morega. 

 

 

Societatea deține o stație de betoane la Lupoaia și este administrată de Ovidiu Răuți. 

Potrivit ultimei declarații de avere, primarul Morega deține nouă terenuri în municipiul Motru, două cumpărate doar în acest an, iar altul primit cu titlu de donație, în urmă cu câteva luni.

 

Vizualizări: 8,534

Alte articole din Anchetă:

Citește și: