Social
Ultimele pregătiri pentru Festivalul Verzei
Primăria Bălești din județul Gorj organizează anul acesta cea de-a doua ediție a Festivalului Verzei. Producătorii locali își vor prezenta marfa pe Baza Sportivă din satul Ceauru, la jumătatea lunii octombrie, odată cu sărbătoarea Sf. Dumitru.
În urmă cu câţiva ani, câteva sute de producători se regăseau în această zonă. În prezent, numărul acestora a scăzut considerabil, dar recolta se anunță bună.
„Din fericire cultura de anul acesta de varză este foarte bună, numai că productia nu mai este cum era în trecut. A scăzut considerabil, odată cu scăderea numărului de producători. Băleştenii şi-au pierdut interesul pentru a mai munci terenul, fiind descurajati şi de conditiile climatice, dar și de piața de desfacere. În trecut aveam la Bălești câteva sute de producători de varză, iar acum numarul lor este undeva între 40 şi 50", a transmis primarul Mădălin Ungureanu.
„Festivalul Verzei” va fi anul acesta la cea de-a doua ediție.