Social

UCB Târgu Jiu, partener al evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu este partener al evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, alături de Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Universitatea de Vest din Timișoara, care se va organiza vineri, 29 septembrie 2023, între orele 17.00-22.00, la sediul Facultății de Inginerie și al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Evenimentul se adresează studenților, elevilor, cadrelor didactice, dar și persoanelor de toate vârstele, fascinate de experimentele științifice și de activitatea de cercetare. 

Conferințele „Cea mai bună dintre lumi” - prof. Alexandru Mironov și „Eclipsa din insula misterioasă”- Cătălin Beldea se vor desfășura începând cu ora 17:00, în Amfiteatrul 016 al Facultății de Inginerie. Ateliere de lucru, demonstrații, experimente, simulări, standuri cu aparatură și echipamente din domeniul tehnic, vor introduce vizitatorii în lumea fascinantă a științei şi cercetării.

De asemenea, în fața Facultății de Inginerie va putea fi admirată expoziția grafică „Schițe și mistificări metafizice” desenate și generate de Cătălin Negrea, iar voluntarii din Liga Studenților vă vor fi alături, pentru a povesti ce înseamnă să fii #StudentLaUCB.

Intrarea este liberă, iar în acest an evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 26 țări, peste 400 orașe găzduind întâlniri cu cercetători și oameni de știință, publicul având ocazia de a înțelege impactul pe care activitatea de cercetare îl are asupra vieții cotidiene.

Dacă ai o minte curioasă, dacă îți dorești să începi o carieră în cercetare sau ești, pur și simplu, pasionat de știință, Noaptea Cercetătorilor Europeni este evenimentul cel mai potrivit pentru tine!

 

Vizualizări: 726

Alte articole din Social:

Citește și: