Actualitate

UATAA Motru a ieșit din insolvență. "Mandatul meu s-a încheiat"

Tribunalul Gorj a dispus pe 15 decembrie închiderea procedurii reorganizării judiciare faţă de UATAA Motru., constatând îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate prin planul de reorganizare.

Uzina de Alimentare cu Apă și Agent Termic Motru a fost în insolvență de la finalul anului 2016, procedura fiind prelungită, în 2020, cu încă 12 luni, termenul expirând, la sfârșitul lunii aprilie.

“Este o mare reușită a actualei echipe din conducerea societății care, în condiții grele economice, politice sau care țin de administrația locală, să facă față provocărilor și să redreseze societatea. (…) Dacă în intervalul 2015-2016 și 2016-2020, alături de UATAA au fost și foștii primari, Hanu și Jianu, care ne-au sprijinit permanent, nu pot să spun același lucru despre perioada 2020-2021, în care actualul primar Morega, nu a știut decât să denigreze, să alarmeze cetățenii, să fugă de greu și să paseze altora responsabilitatea sprijinirii societății. Acest lucru înlătură orice posibilitate a lui de a-și atribui vreun merit în privința rezolvării problemelor și ieșirii din insolvență”, a transmis administratorul special al uzinei, Dorel Drăghici.

Șeful UATAA Motru anunță că, odată cu ieșirea din insolvență a societății, mandatul său de administrator special s-a încheiat.

 

Vizualizări: 1,882

Alte articole din Actualitate:

Citește și: