Anchetă

Trufelea a schimbat din funcție un inginer tehnolog, înainte de prăbușirea dealului peste două excavatoare miniere de la Pinoasa. La Roșia se poate produce același dezastru

- Tehnologie de lucru greșită impusă de Trufelea: ”El e pe parte electrică.  Nu are expertiză, habar nu are. I-am spus și m-a schimbat din funcție”.

 Un deal s-a prăbușit azi-dimineață peste două excavatoare gigant, la Cariera Pinoasa, distrugându-le complet. Unul dintre excavatoare s-a răsturnat, după ce terenul pe care se afla a cedat și a alunecat. 

Sub conducerea lui Cosmin Trufelea, fie la cârma unor cariere, fie în Directoratul CEO, s-au produs mai multe accidente în minerit. De data aceasta, evenimentul de la Pinoasa, din fericire, nu s-a soldat cu victime omenești, însă două excavatoare de zeci de miliarde de lei zac acum îngropate în pământ.

Membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, cel care se ocupă strict de zona minieră, Cosmin Trufelea, este acuzat că impune un mod de lucru greșit în activitatea de extracție a cărbunelui. Mai exact tehnologia impusă de acesta nu respectă niște reguli tehnice clare pentru orice om cu experiență în domeniu. Principalul vinovat în privința accidentului de la Pinoasa este considerat Cosmin Trufelea, iar cel care-l acuză că nu are habar de minerit este un inginer tehnolog, tocmai schimbat de către directorul Trufelea, membru în directoratul societății de stat, numit după accidentul grav în care trei oameni au murit la Cariera Jilț Sud, în ianuarie 2023.

Următorul dezastru ar putea avea loc la Cariera Roșia, la excavatorul 03

După spusele ingerului Gabriel Fometescu, următorul dezastru va fi la Roșia, acolo unde funcționează excavatorul 03. Iată ce spune inginerul, schimbat din funcție marți, 30 iulie: 

”Trufelea a fost luni și joi la Pinoasa, a vizitat cariera. Eu consider că prin dispunerea unor măsuri tehnice organizatorice de către el, putea fi evitat acest dezastru. Trufelea dictează de mai mult timp tehnologia de lucru la carierele Pinoasa și Roșia, acoliților săi Mirea și Borugă, pe care îi menținea pe posturi în ciuda incompetenței lor. În momentul în care am atras atenția că tehnologia este greșită la cariera Roșia, Trufelea neavând nici cea mai mică expertiză, fiindcă el este de profil electric, am fost schimbat din funcție. Asta s-a întâmplat în această săptămână, marți. Am atras atenția asupra riscului dacă ascultăm de acest neavenit incompetent. 

I-am spus că e greșită tehnologia, nu se respectă unghiul general al carierei, elementele geometrice ale treptelor, unghi de taluz, bermă de siguranță (distanța de 1,5 metri din înălțimea taluzului). El venea în cariere des, impunea tehnologia pe toată perioada anului.  În cele două cariere, Roșia și Pinoasa, tehnologia a fost stabilită de Trufelea. Habar nu are, este inginer ielectric, nu are expertiză în cariere”, spune ing. Fometescu, retrogradat din funcție, actualmente șef sector.

Acum, utilajele Carierei Pinoasa sunt distruse complet: ”Un excavator distrus, celelalte sunt în pământ, sub malul de pământ, un abzețer și un CBS (cărucior pe bandă cu șenile) sunt sub malul de pământ. Consider că dacă  nu se vor lua măsuri tehnice, organizatorice, următorul dezastru va fi la excavatorul 03 unde înălțimea treptei de excavare în scurt timp va fi de peste 30 de metri. Asta înseamnă că excavatorul va lucra cu cozoroc, într-un material fisurat, existând posibilitatea să se întâmple același lucru ca la Pinoasa. 

Marți, în ședința de Directorat nu am mai fost numit pe luna august inginer șef producție la UMC Roșia Peșteana, în locul meu fiind numit un alt acolit al lui Trufelea, Popescu Lore. Eram șef producție din anul 2002, luna ianuarie, și am încercat să nu pun în pericol viața utilajelor sau viața oamenilor și din cauza asta am intrat în conflict cu Trufelea. În toată această perioadă 2024. Adică, nu voiam să aplic tehnologia pe care a impusă de el.

În cazul de față, la Pinoasa, trebuia să fie respectate elementele geometrice ale treptelor, bermele de siguranța care măresc stabilitatea treptei de lucru, a taluzuluui. Un astfel de dezastru poate fi evitat dacă se iau măsuri urgente.... Trufelea e un om foarte răzbuntor, nu acceptă niciun fel de dialog, decât cu oamenii lui.

Lucrez în Roșia de peste 35 de ani pe toate posturile: conducător de formație, adjunct șef de sector, șef sector, inginer șef schimb carieră, inginer șef tehnolog. Acum am fost retrogradat pentru că m-am opus acestuia și sunt șef sector 4”, a mai spus ing Gabriel Fometescu.

 

 

Vizualizări: 8,580

Alte articole din Anchetă:

Citește și: