Eveniment
Trei tineri, duși în arest
Trei tineri din Gorj, de 18 și 19 ani, au fost reținuți ieri de polițiști. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ei au fost depistați în noaptea de 10/11 decembrie a.c. în timp ce sustrăgeau mai multe componente de utilaje agricole de pe raza comunei Crasna.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 3.000 de euro, nefiind recuperat în totalitate.
Cei trei tineri vor fi prezentați, joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, cu propuneri legale.